
Cartea deschide o pagină din istoria
unui soldat care, alături de camarazii săi (și de mulți, mulți alții din
generația lui) se trezește la nici douăzeci de ani pe front, locul din
care nimeni nu are scăpare. Între fum, șobolani și tranșee se
întrezăresc corpuri umane mutilate, o parte mutilate doar fizic, cei
morți; cealaltă jumătate sunt încă vii, dar au sufletul distrus. Ieri
copii, astăzi… astăzi? Mașini de ucis? Monștri ce joacă un ”skat” și în
clipa următoare bagă baioneta într-un soldat vrăjmaș, aruncat de război
în aceeași vâltoare diabolică a morții sinistre și inutile?
”Suntem părăsiți ca niște copii și
experimentați ca oamenii bătrâni, suntem cruzi, și triști, și
superficiali – cred că suntem pierduți.” Și cred că într-o singură
propoziție s-ar putea rezuma viața unor tineri abia înălțați. Tineri
care după război nu vor avea nimic. Tineri care au plecat în război fără
să-și găsească un loc în societate. Tineri care nu au cunoscut iubirea
unui alt suflet…
Personajul principal, Paul Bäumer, are
doar nouăsprezece ani. Sensibil în liceu, visător și romantic, războiul
îl transformă într-o ființă crudă, indiferentă; nu-și mai poate aminti
nimic din ce a fost cândva; e doar un străin față de adolescentul de
ieri; este un soldat. Trăiește o dramă sufletească imensă, transpusă în
paginile nuvelei de la persoana I. Acesta descrie tot ce vede în jur,
toate ororile războiului, comparând iadul de pe front cu lumea care
există dincolo de sârma ghimpată, lumea care nici nu știe ce se întâmplă
în sufletul acestei generații destinate morții. Pe lângă aceasta, se
întreabă mereu ce va face după război; ce va face generația lui, care a
fost luată de pe băncile școlii; până la urmă, renunță să mai gândească,
trăiește clipa. O trăiește alături de cei șapte colegi de clasă care au
mai rămas în viață; restul au fost uciși. Paul luptă cot la cot cu
Albert Kropp, considerat cel mai inteligent din grupul lor, care doar
datorită camaraderiei renunță la ideea de suicid, dar povestea căruia
rămâne un mister după despărțirea de Paul. Un alt coleg este Haie
Westhus, cu un simț al umorului dezvoltat, căzut pe front; tot pe front
piere și Fredrich Müller, care ținea neapărat să învețe la fizică până
și în tranșee; în război Paul asistă la moartea lui Peter Leer, lui
Tjaden, locotenentul Bertinck, Detering, Franz Kemmerich, Joseph Behm…
dar ce înseamnă toate aceste nume pentru un război ce a luat mii de alte
vieți?
Ultimul prieten de care se desparte
pentru totdeauna este Kat (Stanislaus Katczinsky), rănit pe câmpul de
luptă; încercând să-l salveze, Paul îl duce în brațe la primul cort
sanitar, unde descoperă că totul e în zadar – Kat a murit. De la moartea
acestuia realizează că-i este indiferent dacă va trăi sau va muri;
viața își pierde sensul pentru Paul, acesta murind într-o zi frumoasă de
octombrie din 1918, când în raportul oficial s-a menționat ”Nimic nou pe frontul de vest”.
Un factor important în acest masacru l-a avut ”generația de aur”, generație ce și-a împins copiii într-o luptă împotriva vieții, numindu-i ”copiii de fier”.
Un reprezentant ar fi dirigintele clasei lui Paul, Kantorek, care i-a
împins pe băieți să se înroleze voluntar în armată, dar care nu a fost
capabil să reziste ororii , murind în scurt timp după reîntâlnirea cu
foștii elevi pe front.
Astfel, cartea deschide o privire de
ansamblu asupra războiului și a victimelor acestuia; o imagine despre
cruzime, tristețe, deznădejde, dar și despre camaraderie, curaj,
loialitate. O operă excepțională prin simplitatea relatării și prin
imaginile fioroase ale războiului, cât și prin drama interioară a
personajului principal, ”Nimic nou pe frontul de vest” devine, pentru mine, una dintre cele mai emoționante cărți.
”Sângele de sub pielea mea aduce
teamă și neliniște în gândurile mele. Ele își pierd cumpătul și încep să
tremure, vor căldură și viață”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu